Oh! Să fii adolescent înseamnă să treci prin atâtea schimbări și emoții, încât, în majoritatea timpului, te simți chiar și tu confuz și pierdut.

Cred că toți avem săptămânile alea în care parcă toate deadline-urile ne “bântuie” și trebuie să lucrăm mai mult decât putem. Probabil că fiecare dintre noi a simțim nodul ăla în gât când știe că nu are gata niciun proiect, eseu sau orice altceva și trebuie terminate toate in aceeași zi.

Cu siguranță ați avut de-a face sau ați stat de vorbă măcar o dată cu o persoană care nu se regăsește în domeniul în care lucrează. Sunt sute de mii de Săndei care lucrează prin avocatură, la fel cum sunt și sute de mii de Exacustodieni (da, există numele) care să lucreze în construcții.

Insecuritățile au reprezentat, reprezintă și vor reprezenta mereu un subiect tabu, atât între copii și adolescenți, cât mai ales între adulți.

Am început să scriu articolul ăsta cu o amintire tipică, „ce prost eram în a 5-a”, care mi-a readus în atenție câteva mituri despre psihoterapie. Pe scurt, prin clasa a șasea, o fată din grupul nostru a aflat de o colegă că merge la psiholog.

AMC ai două zile până la deadline, nu ai făcut nimic, pui mâna pe laptop într-un moment de exaltată motivație și sfârșești vizitând conturi de FB ale unor no-name.

Nouă, oamenilor, ne place să ascultăm povești. Ne fascinează. Însă, aflați în ipostaza de povestitor, suntem adesea copleșiți de un sentiment stânjenitor, care parcă trage acel fermoar invizibil peste buzele noastre.

Overthinking is different for everyone. It can be about everything, from what to wear to whether or not you should marry the person you are with.

Sunt convinsă că fiecare dintre noi a jucat, cel puțin o dată în viață, rolul cercetătorului, adică a fost pus în ipostaza de a afla cât mai multe informații relevante despre un subiect și a le trece prin filtrul propriei gândiri.

Sunt convinsă că fiecare dintre noi a jucat, cel puțin o dată în viață, rolul cercetătorului, adică a fost pus în ipostaza de a afla cât mai multe informații relevante despre un subiect și a le trece prin filtrul propriei gândiri.

Timpul...lumea începe și se sfârșește-n el. Ființa umană se raportează mereu la acesta, își planifică viața în funcție de ticăitul ceasului. Nimeni nu știe cât de repede sau de încet se scurge.

Am aflat și eu recent. Vestea m-a lăsat cu ochii în soare, iar în minte mi-a apărut imaginea unui angajat HR care aruncă la gunoi CV-ul meu atât de bine structurat, plin până la refuz de cursuri, olimpiade și, mai presus de toate, diploma aurită de la facultatea de top pe care o voi fi absolvit.

O problemă pe care am avut-o dintotdeauna și cu care foarte mulți oameni se confruntă este procrastinarea. Societatea noastră o numește problemă, din simplul fapt că pericliteaza productivitatea comunității.