Dixit în versuri: Diverse





Cercuri

Cercuri, cadrane, numere imaginare,
Iubiri imaginate şi chipuri uitate…

Am privit spre fereastră
Şi puzderie de stele veghea pe cerul de catifea neagră;
Caietul de matematică a căzut de pe masă,
Deschizându-se la pagina cu capitolul „Formule pentru viaţă”:

„Timpul nu iartă pe nimeni
Şi nici nu va curge vreodată în sens trigonometric,
Are o deviză şi aceea este „Tot înainte!”
Trece repede ca gândul şi nu aude când i se spune „Stai, nu mai goni aşa!”

Sunt momente în care avem impresia că am oprit timpul
Şi atunci ne simţim invincibili.
Nu se mai aude ticăitul obsesiv, totul a încremenit;
Dacă noi am inventat ceasul, noi suntem cei care îl putem distruge ignorând existenţa lui...

Oameni strălucitori, scântei luminoase,
Stele mari, micuţe sau înalte,
Toţi şi toate se uită la tine
Cum se irosesc clipe minunate...

Se uită la tine de la fereastră
Şi te simpatizează
Amintindu-şi de viaţa lor pământeană
Şi te-ar îndemna să nu faci aceeaşi greşeală

Pe care ei au comis-o,
Însă acum nu mai au „timp” să o repare.


poezie scrisă de Alexandra Cazan

fotograf: Sophia Lopotaru




Un univers infinit

O galaxie nesfârșită
Timpul trece neoprit,
Iar el pictează liniștit.

Un mic explorator al nopții,
Ce nu cunoaște costul vieții.
De hărți el și-a umplut pereții,
Ilustrând a lumii frumusețe

Iar ceasul pare în impas
Se-ntreabă: Oare să-l mai las?
Tabloului parcă-i dă glas
Un zeu cu pensulă și ceas.

poezie scrisă de Ilinca Golgot

fotograf: Sophia Lopotaru




Un pictor…

Totul e gri, e monoton,
E tot numai cenușă.
Atât a mai rămas
Din ceea ce am fost cândva.

Când eu prin negură umblam,
Învăluită-n ceață,
Ai apărut tu,
Un simplu suflet de artist.

C-o mâna talentată,
O pensulă, niște culori;
Pe pânza gri și rece,
Ai început o lume a-mi picta.
....
Când totul e pierdut,
Când în lume îți e rece,
Un pictor,
Atât ți-e necesar.

poezie scrisă de Cristina Dinu

fotograf: Sophia Lopotaru




Zbor

Afară plouă.
E târziu.
Cu sufletul aproape viu,
Plutesc pe picături în zbor.
Totul în viață-i trecător.
Le urmăresc din întuneric.
E ireal. Este himeric.

Parcă fug cu frică de ceva...
Din lumea lor vor evada.
O lume întreagă, un strop de ploaie.
Pământul, de durere se înmoaie.
Lumea mea toată e un strop de rouă,
Închid ochii și ascult cum plouă.

poezie scrisă de Miruna Dumitriu

fotograf: Sophia Lopotaru