„Avioanele decolează cu vânt de față” – despre Marshall Bruce Mathers III, zis și Eminem –

MIȘA: Poate că nu e o analogie perfectă... Nu știu, nu mă pricep la proverbe, principiile mi le-am reținut ca atare de-a lungul vieții. Așa pare să și le fi reținut și Marshall Mathers, de profesie artist, pe care majoritatea îl știu sub numele de Eminem. Diferența dintre mine și el este că eu le am în minte cu imaginea unor sfaturi primite, pe când el le reține sub forma pumnilor pe care i i-a dat viața. Mie mi le-au cizelat niște părinți, rude și prieteni care au fost mereu lângă mine, și mi le-am exersat cu stiloul în mână, pe când el a fost supus, ca un fier încins, unei căliri treptate, când prin focul care îl înjunghie cu niște cuțite ale căror margini mai au și spini, când în apa rece ca gheața, care îi împrăștie sângele cald și îi îngheață toate rănile, acestea urmând să fie din nou deschise de foc. O fire introvertită, născută să fie pe scenă. Un om care niciodată n-a dat înapoi, dar care a învățat și să ierte. Surprinși că cel pe care îl știți plin de forță și putere din muzica pe care o ascultați poate fi și atât de sensibil? Și artiștii sunt oameni, puțini sunt însă adevărate caractere, cum este Eminem. Ne-am adunat aici, în spatele tastaturilor, trei liceeni cu pretenții de jurnaliști, încercând să înțelegem și să-i facem și pe cititori să înțeleagă omul, actorul și muzicianul Marshall Mathers.

Mai întâi o privire critică asupra muncii lui ca actor. Ana, îți dau cuvântul.

ANA: Bazat pe ascensiunea faimei rapperului din Detroit, Jimmy Smith Jr., a.k.a. B-Rabbit (Eminem), filmul semi-biografic al lui Curtis Hanson îl propulsează pe Eminem către vârful puterilor sale. La doar câteva luni după lansarea 8 Mile (noiembrie 2002) acesta avea să câștige al treilea Grammy pentru cel mai bun album de rap în patru ani, urmat de un Oscar pentru cea mai bună piesă originală datorită hitului nr. 1 din 8 Mile „Lose Yourself”.

Filmul spune povestea lui B-Rabbit, un tânăr pasionat de muzică ce este obligat de prietenul său, Future (Mekhi Phifer), să participe la ,,lupte” de hip-hop în localul The Shelter - în fiecare rundă, doi concurenți se întâlnesc și au 45 de secunde să compună o melodie rap fără limite pentru a se insulta reciproc. Din cauza lipsei sale de încredere și a tracului de scenă, Rabbit nu numai că vomită în culise înainte ca lupta să înceapă, dar se blochează și nu mai este în stare să spună vreun cuvânt în fața publicului, ajungând batjocorit. În ciuda eșecului, Future nu renunță la el, fiind convins de talentul de necontrazis al prietenului său. Pe parcurs, vedem cum Rabbit încearcă să-și întreacă condiția – compusă din mama sa alcoolică (Kim Basinger) și iubitul ei abuziv (Michael Shannon), meseria sa de doi bani într-o fabrică de mașini și conjunctura nefavorabilă din cartierul Detroit-ului – sprijinit de prietenii săi care sunt alături de el în permanență, o întălnește, se îndrăgostește și o pierde pe Alex (Brittany Murphy) și are altercații cu o bandă rivală de gangsteri, Liderii Lumii Noi.

De-a lungul urcușurilor și coborâșurilor lui B-Rabbit (în special coborâșuri), Eminem strălucește, rapperul care este de obicei franc și controversat excelând în momentele de timiditate ce scot la suprafață bătăliile interioare ale personajului întruchipat. Cu toate că nu este un actor desăvârșit, Eminem are capacitatea de a menține atenția urmăritorilor prin credibilitatea sa, reușind să redea expresiile necesare de tandrețe, atunci când are grijă de sora lui mai mică, pline de speranță, atunci când se gândește la posibilul viitor alături de Alex, și de supărare și revoltă în restul timpului. Oricât de multe lucuri par să meargă împotriva lui Rabbit, atunci când vine momentul ca Eminem să fie el însuși și nu Marshall Mathers sau Jimmy Smith, acesta schimbă foaia pentru a face ceea ce știe el cel mai bine: să livreze versuri imbatabile, autentice, lucru pe care l-am observat, cu adevărat, în urma 8 Mile și pe care îl admir profund.

Deși pornește de la tema tipică, des utilizată, a tânărului fără resurse, dar cu visuri mărețe, datorită unui scenariu de excepție, mesajului și a performanțelor convingătoare ale actorilor, 8 Mile este un film excelent care împrumută idei din filme de succes, le perfecționează și este special în felul său.

MIȘA: Iar acest film nu este decât, eventual într-o versiune puțin dramatizată, o punere în scenă a vieții din lumea hip-hop-ului din Detroit. Eminem a trăit o viață crâncenă în același oraș, împreună cu mama lui. Cei doi au fost părăsiți de tatăl lui Marshall, soțul lui Debbie – mama lui – la nu foarte mult timp după nașterea lui, practic neavând timp nici să-l cunoască și, mai târziu, când Eminem a încercat să îi scrie, tatăl lui i-a trimis toate scrisorile înapoi, conform lui Debbie. Marshall a fost un copil fericit, dar singuratic, și care era maltratat adesea atât de copiii din cartier de la el, care îl băteau, el locuind într-un cartier cu persoane majoritar de culoare printre care nu se putea integra, cât și de mama lui, pe care el o declară suferindă de Sindromul Münchausen prin transfer, o boală care o determina să-i creeze aparența că este bolnav, ca un fel de ipohondrie impusă altuia; aceasta, spune el, l-a făcut toată viața lui să creadă că este bolnav și îi presăra Diazepam în mâncare în copilărie. Eminem nu avea o reședință stabilă, nu stătea într-o casă mai mult de un an sau doi și se muta constant între Michigan și Missouri, iar, după ce a mai crescut, a fost nevoit să muncească pentru a o ajuta pe mama lui să-și plătească facturile, pe când ea îl dădea adesea afară din casă, păstrând o mare parte din banii câștigați de el și irosindu-i la jocul de bingo. În pofida tuturor acestor probleme pe care i le-a creat, artistul a reușit să o ierte pe mama sa și să-și ceară scuze pentru că a condamnat-o în cântecele lui, declarându-și încă o dată iubirea pentru ea.

Pentru a alterna, însă, din nou perspectivele și a trece din nou la un punct de vedere ceva mai critic, o rog pe Lory să ne vorbească puțin despre muzica lui Eminem, și nu despre hit-urile lui consacrate precum „Lose Yourself”, „Stan”, „Rap God”, „Without Me” sau „Not Afraid”, ci despre ultimul album, înspre a studia capacitatea lui de a se adapta vremurilor.

LORY: Începând anul 2020 cu o lansare surpriză, Eminem a ales să își încheie anul în exact aceeași manieră. Music to Be Murdered By este al unsprezecelea album al legendarului rapper american. Acesta a fost lansat în două părți, amândouă fără un anunț prealabil, surprinzându-și astfel fanii. Astfel, Side A a fost lansată pe data de 17 ianuarie 2020, fiind urmată de Side B, pe 18 decembrie 2020, avându-i ca și producători principali pe Eminem și Dr. Dre. Albumul le-a fost dedicat bodyguard-ului rapperului, Caaqil Barnes și lui Juice WRLD, care, din nefericire, au murit amândoi în 2019.

Este adevărat că Music to Be Murdered By a ajuns, cu ușurință, pe primul loc în topul Billboard 200, făcându-l pe Eminem singurul artist din istorie care a lansat 10 albume consecutive care și-au însușit vârful acestui top. Însă, obiectiv vorbind, lăsându-ne deoparte admirația față de această legendă, ne-ar fi plăcut acest album la fel de mult dacă nu i-ar fi aparținut lui Eminem? Fără îndoială, pentru nivelul general al hip-hopului, Music to Be Murdered By este un album bun. Dar, dacă începem să îl comparăm cu alte creații ale lui Eminem, putem ajunge să îl considerăm aproape mediocru. Chiar dacă păstrează câteva din particularitățile lui specifice ale anilor ‘90 și 2000, are un stil mult mai contemporan. Acest aspect îi oferă o perspectivă destul de comercială, care, din păcate, este mai puțin atractivă pentru fanii săi vechi. Ca dovadă, putem privi încasările artistului din prima săptămână de la lansarea albumului Music to Be Murdered By (279,000 unități), comparativ cu cele de la Kamikaze (434,000 unități).

Music to Be Murdered By a fost întâmpinat cu recenzii mixte. Criticii muzicali au lăudat abilitățile lirice ale rapperului și producția, vizibil îmbunătățită de la albumul său precedent. În schimb, criticile s-au îndreptat către structura melodică și lipsa inovației. Versurile controversatului cântec Unaccomodating, în care Eminem a făcut referire la atentatul de la Manchester Arena din 2017, a atras critici semnificative, negative, bineînțeles. Inclusiv primarul Manchesterului a declarat că versurile melodiei sunt “inutil de dureroase și profund lipsite de respect.”. Eminem a răspuns la aceste critici, spunând despre albumul său că “nu este pentru toată lumea” și că “este conceput pentru a șoca conștiința”. Personal, nici eu nu am agreat versurile acestui cântec și mi s-au părut nepotrivite. Însă, cunoaștem deja că legenda muzicii rap nu a ajuns în top datorită lipsei sale de controverse.

Concluzia finală este că noul album face parte dintr-un nou stil, adăugat la voluminosul catalog al lui Eminem. Versurile sunt bune, însă nu mi se par excelente. Nimic de reproșat la nivelul producției, care este extraordinară, având atât mix-ul, cât și beat-urile bine alese. Iar, în final, consider că Side B-ul nu a reușit să depășească Side A-ul, așa cum probabil și-ar fi propus celebrul rapper.

MIȘA: În momentul în care Marshall Mathers a intrat în lumea rap-ului, nu a intrat doar într-o lume a muzicii și a expresiei sentimentelor, ci și într-o lume a divertismentului. Este un lucru știut că divertismentul presupune numeroase atacuri verbale la persoană, astfel se explică și fenomenul diss-urilor în rap, reprezentând o trăsătură definitorie pentru acest gen muzical. În perioada lui de glorie, Eminem s-a angajat astfel în dispute cu mulți artiști precum Christina Aguilera, Machine Gun Kelly, Everlast, Will Smith, Mariah Carey, Limp Bizkit și Ja Rule. Motivația fiecărei dispute în parte este irelevantă în raport cu lupta la nivel de versuri și compoziție muzicală, replicile folosite unul împotriva celuilalt, interesante de văzut pentru studierea capabilității de ripostă a fiecăruia dintre cei implicați. Nu în ultimul rând, aceste dispute muzicale oferă exemple pentru adolescenții care sunt obișnuiți să se lase călcați în picioare. Este un tip de întrecere sau „demonstrație de forță” care se petrece fără a folosi forța fizică, un lucru foarte important de promovat printre adolescenți.

Nu puține au fost problemele lui Eminem datorate stilului lui franc de a vorbi despre lucruri, fără ocolișuri și menajamente. Și nici nu se poate spune că nu a făcut greșeli. În 1999, mama lui l-a dat în judecată pentru calomnie, fiind doar prima dintr-o serie de persoane și personalități care au făcut același lucru pe motiv de defăimare – chiar și de către soția lui – , plagiat, agresiune fizică și folosirea armelor de foc. În 2000, Mathers a fost implicat într-o bătaie cu John Guerra, după ce l-a văzut sărutând-o pe soția lui, și a pledat vinovat pentru posesia unei arme ascunse și agresiune și a intrat într-o perioadă de doi ani de probație. A fost pus, de asemenea, și sub multe acuzații de homofobie și misoginism.

Nu trebuie să fim atât de naivi nici cât să credem că toate acuzațiile care îi sunt aduse sunt adevărate, pentru că este în interesul multora să ajungă în acest fel în centrul atenției media și să obțină diverse foloase materiale, dar nici la fel de naivi să le considerăm pe toate false. Marshall Mathers are o personalitate complicată și cu siguranță nu una prea temperată sau cumpătată, nemaipunându-se nici măcar problema diplomației. Se poate pune sub semnul întrebării în special capacitatea lui de a-și controla emoțiile. Fiica lui, Hailie, a dus și ea o viață foarte grea, printre desele certuri dintre părinții ei și în desele momente când nu l-a avut pe tatăl ei lângă ea. Ce putem să facem, însă, este să încercăm să nu-l judecăm. Nimeni nu poate să înțeleagă vreodată prin ce a trecut ca să ajungă omul care este astăzi, sau durerea din sufletul lui atunci când constată toate greșelile pe care le face. Nici măcar cântecul lui „When I’m Gone”, dedicat fiicei sale, nu ne poate face să înțelegem durerea din sufletul unui părinte atunci când ajunge să gândească că nu este suficient de bun pentru copilul său. Se poate aprecia că viața lui Eminem a fost o luptă constantă, iar eu nu pot decât să-l admir că a reușit în continuare să-și ia zborul în ciuda vântului puternic care a suflat împotriva lui.


articol scris de Ana Nițu, Loredana Filip, Mihai Stănescu

grafica Dragoș Puiu