Un Grande Vanilla Iced Latte, vă rog

Un mic disclaimer, pentru cei care preferă compania ceaiului, a băuturilor decaf sau a altor lichide – acest articol nu își propune să încurajeze în niciun fel consumul excesiv de cafea, ci doar să aducă un mic omagiu acestei mici plăceri a vieții și culturii care s-a format în jurul său.

În fiecare dimineață, când intram pe poarta liceului nostru, bodyguard-ul sufla aprig într-un recipient de carton; cu coada ochiului, zăream elevi care își încălzeau mâinile pe hydroflask în drum spre sala de clasă, iar la prima oră, pe fundal, se auzea sunetul caracteristic deschiderii unui Zuzu Frappe. Cafeaua este, poate, singurul lucru care ne îmbunătățește diminețile și ne îndulcește sufletele (fie că o bem cu zahăr, cu sirop, sau simplă).

Pentru că nu-mi doresc să transform aceste paragrafe într-o prelegere științifică tip Wikipedia, o să mă rezum la a le mulțumi arabilor pentru ingeniozitatea de care au dat dovadă când au numit această băutură. “Qahwah” este un cuvânt ce caracterizează culoarea închisă și gustul uscat, amar al vinului roșu, iar etimologii susțin că ar fi un derivat al verbului “qahā” (a ține de foame), al termenului “quwwa” (energie) sau al cuvântului “qhh” (culoare întunecată). Rezultatul obținut a fost turcescul “kahve”, iar restul este istorie.

Consumată în timpul ritualurilor religioase musulmane, interzisă pe durata domniei anumitor lideri otomani, adusă în Europa de sclavii din Orientul Mijlociu, cafeaua a străbătut timpurile odată cu omul. Astăzi, băutura reprezintă pretextul perfect pentru o bârfă între prieteni, pe Instagram este nelipsită poza cu spuma laptelui, iar fenomenul “dalgona” este cunoscut tuturor utilizatorilor fideli TikTok.

Între Coffee2Go, Tucano, Starbucks, 5togo, Meron, Seattle’s Best (@KFC) sau 3 în 1 de la bufetul de la subsol, alegerea pare imposibilă. Nu mai vorbim de sirop, zahăr, matcha sau shot-ul de espresso. Ceașca de cafea, sub orice formă, culoare sau aromă, rămâne o piesă statement, un accesoriu clasic al elevilor saviști și chiar și al profesorilor. Abia aștept să ne întâlnim cu toții, așa cum ne tot promitem de mai bine de un an, “la o cafea”.


articol scris de Sonia Adorean

fotograf: Mihnea Lazăr