Hai în Lazăr, dar nu prea

Acum câteva veri când tocmai intrasem în liceu, un tip pe care abia îl cunoscusem m-a întrebat, în ritualul specific conversațiilor formale (logic) în ce liceu sunt. Atât i-a trebuit să afle că am intrat în Sava: s-a schimbat imediat la față, cică nu aveam eu moacă de Sava. Recomandarea lui era să mă mut cât mai rapid din fundătura aia la un conac cu ferestre la bulevard: Lazăr. Am aflat după că făcuse Lazărul, iar asta îl făcea mai sigur pe el decât faptul că intrase la Arhitectură. Așa am intrat în vastul univers al caterincii reciproce făcute pe seama acestor prestigioase instituții din România.

Lăsând deoparte glumele acide specifice clasicei “rivalități” dintre Sava și Lazăr, care de-a lungul anilor s-au duelat, atât pentru primul loc al topului celor mai bune licee din București, cât și pentru parcul Cișmigiu, am decis să punem punct acestei dispute, printr-o înfloritoare colaborare a revistelor noastre. Să sperăm că acest articol nu vă va dezamăgi la fel de mult cât ne-a dezamăgit pe noi conținutul revistei/revistelor (am auzit că trec printr-o criză de identitate și sunt mai multe acum) din Lazăr.

Totuși,oamenii reușesc să evolueze doar în momentul în care se susțin reciproc. Așa că, am decis să privesc asemănările dintre cele două licee, care sunt deopotrivă căptușite de elevi muncitori și creativi. Din punct de vedere simbolistic, s-ar părea că, atât Sava, cât și Lazăr, se mândresc cu culoarea albastră (desigur, în nuanțe diferite). La fel de bine, elevii din aceste instituții îți pot da peste nas cu notele mari care i-au adus acolo (sau cu pilele importante, după caz). Când vine vorba despre cum e la liceu și rudele exclama în binecunoscutul stil "al meu învață la Sava/ Lazăr" (nu-mi spuneți mie că nu știți mood-ul) cred că și deștepții din sava si ăia din Lazăr se abțin la fel de bine să le explice mătușilor că munca din liceul admirat înseamnă meditații, profi nerealiști, copiat pe brânci și teme de pe Brainly.

Cu toate acestea, dacă românul nu are o așa-zisă competiție, nu se simte bine în largul lui. O fi Lazăr un stil de viață, dar nu e unul sănătos. Și apropo de asta, o prietenă mi-a explicat foarte clar că Lazărul e pură atmosferă, cu alte cuvinte, o fiță. De altfel, de asta și visa ea să facă drumul de dimineață până la liceu prin Cișmigiu. Ca să se distreze în colțul dinspre sud-est al parcului. Exact ăla cel mai urât, îl știm cu toții. Mă rog, vezi Doamne, Izvorul e peste drum, dar la fel e și Palatul Parlamentului. Totuși, ce are Lazăr și nu are Sava e poate un 5 to go care să-i poarte numele. Cât despre originile acestor colegii naționale, ar trebui să ne aducem aminte că, până și Gheorghe Lazăr a fost profesor în Sava. Toată lumea poate trăi împăcată cu ideea asta atâta timp cât Lăzăriștii se pot lăuda că Tudor Vianu a învățat în școala lor și a ajuns bine, că are acum liceul lui.

Bineînțeles, fiecare cioară își laudă puiul (e o zicală veche, sigur o știți). Oricât de mult ți-ai blestema liceul în gând sau împreună cu alți colegi, în momentul în care cineva din “exterior” îndrăznește să spună ceva negativ la adresa lui, sunt sigură că majoritatea ne transformăm în mame urs. Pentru a încheia într-o notă prietenoasă, cred că putem fi de acord că fiecare liceu are atât aspecte pozitive, cât și negative, fie că este vorba de Sava sau Lazăr. Așa că, dorim să vă puneți următoare întrebare:

De ce Lazăr?
Pentru că nu am avut medie de Sava.


articol scris de Loredana Filip si Maria Preoteasa

fotograf: Miruna-Maria Stanciu