În neființă

Plutesc pe o pânză subțire
Mă lovesc de nori și înghit.
Și inspir praful sacru
În plămânii mei înlănțuiți;
Mă sufocă...
Atât de solitară și anostă.

Într-un pat de lacrimi uscate
De povești și vise nerostite,
De lumi și adevăruri învechite,

Miroase a pericol, a întuneric
Alung tărâmul feeric,
De care sunt în neființă
Separată.

Privesc în juru-mi împietrită
Bucăți de carne ce nu-mi aparțin
Și-mi ating rănile proaspete:
Nu las sângele să mă păteze.


articol scris de Clara Pistol

fotografia de Sophia Lopotaru