In rest, doar aparenta

în ochii tăi moare iubirea
și în ai mei speranța
stăm in abisul existenței
și ne mințim constant
că timpul stă împreună cu noi
înghețați în infinitate și așteptând să treacă
te uiți la mine
mă uit la noi
dar pe mine m-am pierdut de mult
te-am găsit pe tine și m-am convins că e mai bine
văd iubirea spulberându-se ca un val de limita umană
și mă întreb de unde vine
iubirea e din Rai
și noi de pe pământ
valul care se spulberă e între cele două lumi
și are o oscilație constantă
se simte ca tăcerea dintre noi
și spațiul comun al înțelegerii aparente
ajungi să te întrebi
unde ești de fapt
și dacă ai ajuns din greșeală la limita existenței
undeva obscur si negru
vezi o pată de lumină în distanță
și când să fugi
se mută
și tu confuz iți schimbi direcția
și cauți cauți cauți
nu poți să te întorci
te așezi dezamăgit în zdreanța de viața care ți-a rămas
și când crezi că s-a terminat
pata de lumină vine după tine
și tu speriat alergi
de parcă nu ai căutat-o febril până acum
iei curbe incerte și speri constant
să se oprească
și să te așezi din nou
pe platoul nesfârșit al suferinței
gândindu-te la cum ai alergat spre ceva
de care oricum ți-era frica
mințindu-te că în situația apropierii de ideal
te-ai ridica și ai îmbrățișa necunoscutul
ca un tărâm știut cumva, de mult
de care poate ți-era și dor.

în tăcere și în vis
existăm doar noi
în rest doar aparență.


articol scris de Anastasia Hangiu