Primăvara: nostalgie sau renaștere?

Imaginați-vă o inimă. O inimă rănită, pansată cu trandafiri. Trandafirii au țepi care adâncesc rănile din centrul trupului, dar și petale, care le ocrotesc. Cum poate ceva atât de delicat și de frumos să cauzeze atâtea răni și suferință ? Cum poate ceva ce te-a rănit să te și vindece ?

Imaginați-vă o inimă. O inimă împodobită cu pene. Penele o fac mai ușoară, o fac să plutească. Însă o inimă fără greutate, este și o inimă lipsită de toate frumusețile trecătoare. Cum poate cineva care nu a mirosit niciodată trandafiri să tânjească după spinii lor?

Aceste două stări ale inimii oglindesc cele două ipostaze ale primăverii. Primăvara, portalul către liniștea interioară, este păzită la un capăt de nostalgie, iar la celălalt capăt de renaștere. Pentru fiecare dintre noi, portalul este diferit ; fie că este mare sau mic, fie că este acoperit cu trandafiri sau cu pene. Definiția primăverii va depinde mereu de persoană.

M-am frământat mulți ani înainte de a descoperi portalul către primăvara mea, iar acum mă văd pusă în fața întrebării: primăvara - nostalgie sau renaștere ?

După atât de multe momente petrecute în adierea vântului, atât de multe după-amiezi petrecute în hamac înconjurată de flori și îmbrățișată de apus, după atât de multe nopți efemere și zile timpurii în care lumina stelelor era prea puternică, iar lumina soarelui prea pală, am găsit, într-un final, răspunsul. Căci primăvara nu înseamnă nici nostalgie, nici renaștere. Aceasta le reprezintă pe amândouă, facându-te să uiți, dar și să-ți aduci aminte la doar o bătaie de inimă distanță. Interpretată într-o manieră personală primăvara ar fi un nou început. Instinctiv, aceasta ne-ar duce cu gândul la renaștere. Nașterea unei noi personalități, unui nou alter ego. Renașterea naturii și a tuturor sentimentelor amorțite de iarnă. Însă pentru orice început există și un sfârșit, pentru orice ușă care se deschide și al cărei prag vrei să-l treci este nevoie să închizi alta. Astfel, nostalgia personalității pe care ai avut-o, tristețea amurgurilor pe care le-ai privit alături de trandafirul tău și dorul blândeții pe care ai pierdut-o se varsă acum în oceanul etern al florii de nu-mă-uita.

Renașterea ca persoană nouă implică, conștient sau nu, nostalgia persoanei trecute.


articol scris de Ana Negoiță

fotograf: Sebastian Neagu