Un moment de respiro

Răsăritul. Soarele la zenit. Apusul. Sublimul amurg. Toată această fuziune de lumini și culori. Și totuși atât de goală. Adevărul este că noaptea are un farmec aparte. Un vid ce îți pătrunde fizic retina, dar într-un mod incorigibil, te învăluie în căldură — și în timp, și în speranță abisală, și în vise singuratice din ungherele reci ale inimii tale.

Noaptea este vie prin austera ei moarte. Este liniște, este întuneric, este negru — este nimic. Dar acest nimic este materia primă pentru tot. Niciun stimul extern, în afară de tine și gândurile tale. Respiri adânc. Unu, doi, trei, patru, stop. În zare, printre moleculele de întuneric și de singurătate semi-morbidă, se vede o lumină. Foarte departe, o lumină caldă, difuză. Un vis poate?

Respiri adânc. Unu, doi, trei, patru. Răsuflarea ta ușoară a perturbat lumina distantă. Se apropie cu o viteză amețitoare. Dar nu ți-e frică, nu ți-e frică de impactul cu ea. Ba chiar îl aștepți nerăbdător. Aștepți impactul cu lumina. Aștepți impactul cu visul. Dar incidența este surprinzătoare: ești orbit de o mare de alb și de căldură. Simți fierbințeala culorilor ce se despart ca printr-o prismă și îți învăluie câmpul vizual. Un amestec ilogic de albastru și verde, de purpuriu și galben, de anxietate, și totuși, frumusețe.

Respiri adânc. Unu, doi, trei... Îți reglezi bătăile inimii. Bătăile inimii tale sunt mereu așa ordonate, de ce n-ar putea și visul să fie așa? Îți relaxezi fantezia, așa cum și bătăile inimii îți încetinesc. Culorile nu se mai deplasează incoerent pe fundalul negru, ci se așează ordonat. O bătaie a inimii. O siluetă de persoană se distinge. Poate chiar tu. A doua bătaie a inimii. O altă siluetă se conturează lângă prima. A treia bătaie. Un amalgam de culori înconjoară cele două siluete — un sentiment sublim, deși atât de simplu ilustrat.

Respiri adânc. Unu, doi. Inima ta bate concomitent cu inimile celor două siluete. Pulsezi de emoție, și fericire. Pe pânza de negru și de liniște, tu ai pictat cel mai frumos tablou, un vis. Libertate. Claritate. Poți pătrunde întunericul până găsești culori; până găsești culorile tale.

Detașare de culorile ce ne învăluie mereu zilele. Detașare de banal și de reguli impuse de natură și autoritățile ce ne înconjoară. Acum tu ești și natura, și autoritatea. Acum, tu ești tu, și numai tu.

Respiri adânc. Unu.. Visul este perturbat. O rază portocalie desparte treptat cele două siluete, până dispar din cadru. Toate culorile au fost înlocuite de portocaliu. Ah, răsăritul. Răsăritul îți scaldă încăperea în lumină oranj, până îți îneacă și ultimul crâmpei de vis. Este dimineață.

-adio, vis!

-bine ai revenit, realitate.


articol scris de Alice Nicolae

fotografia de Daniel Lapadat