WandaVision sau terapie gratis

Dragi fani Marvel, vă era cumva dor să ieșiti din sala de cinema absolut traumatizați după vizionarea unui film marca MCU? Grijuliu ca întotdeauna, Kevin Feige a reușit să găsească o metodă excelentă pentru a vă traumatiza în propriile case. Astfel, WandaVision este primul serial semnat de Marvel Studios și, totodată, dă startul fazei 4.

Desigur că, Disney+, platforma care conține acest serial, încă nu a ajuns în România. Așa că, alături de un antivirus bun și multă răbdare, momentan singura variantă de a vedea miniseria este de a o pirata. Însă, vă asigur că merită efortul. După cum probabil vă așteptați, în rolurile principale regăsim doi dintre cei mai iubiți Răzbunători, Vision (Paul Bettany) și Wanda Maximoff (Elizabeth Olsen).

La prima vedere, WandaVision este un sitcom ludic care, în cadrul fiecărui episod, prezintă tematica unui deceniu, începând cu anii ‘50, în care doi dintre cei mai puternici supereroi ai universului Marvel se “joacă” de-a familia tipică, normală și perfectă. În realitate, acest serial este o explorare a durerii și trecutului Wandei, o călătorie al cărei scop este vindecarea. Astfel, cele 9 episoade reprezintă cele 5 faze ale jelii: negarea (1 și 2), furia (3 și 4), negocierea (5 și 6), depresia (7 și 8) și, în final, acceptarea (ultimul episod). Sincer, este incredibil de greu să vă descriu, câtuși de puțin, acest serial, fără să vă dau niciun spoiler. Însă, vă voi da un mic indiciu ca să știți la ce să vă așteptați. Dacă puterile Wandei v-au surprins în Infinity War și Endgame, WandaVision confirmă cine este, cu adevărat, cel mai puternic Răzbunător. Chiar dacă prevedeam ca potențialul Wandei să se dovedească mai complex decât ne-am fi așteptat, pot spune că abilitățile ei, în continuă expansiune, m-au uimit în cadrul serialului și sunt convinsă că vor continua să o facă.

Excluzându-i pe Wanda și Vision, reîntâlnim încă trei personaje din MCU, care nu au avut timpul necesar să se afirme până acum, dar de care, cu siguranță, vă veți atașa. Este vorba despre Darcy Lewis, pe care ați mai întâlnit-o în primul film Thor și Thor: The Dark World, Jimmy Woo, care a mai apărut în Ant-Man and the Wasp și Monica Rambeau, din Captain Marvel. Bineînțeles că, amalgamul de personaje nu ar fi întreg fără un antierou manipulator, și anume directorul S.W.O.R.D., Tyler Hayward. Li se mai alătură distribuției Marvel Studios și celebra actriță Kathryn Hahn, care interpretează rolul vecinei. (sau nu?) Iar un ultim indiciu pe care vi-l dau este referitor la o apariție mai rapidă decât argintul. (am decis să ignor complet dezamăgirea oferită de Marvel în ultimul episod legată de această apariție, mulțumesc).

De asemenea, vă recomand să fiți foarte atenți la detalii, deoarece acestea fac diferența. Deși probabil sunteți obișnuiți cu asta, dacă ați mai urmărit filmele Marvel, teoriile pe care vi le veți face de-a lungul serialului, cel mai probabil nu o să se adeverască, dovedindu-ne, încă o dată, că producătorii Marvel Studios sunt mereu cu un pas înaintea noastră.

Recunosc că nu aveam multe așteptări de la WandaVision, fiind mult mai entuziasmată pentru The Falcon and the Winter Soldier (19 martie) și Loki (11 iunie), însă pot spune că m-am înșelat amarnic. Chiar dacă nu sunteți fanii Wandei sau ai lui Vision, susțin că ar trebui să vă uitați, deoarece serialul a dat tonul fazei 4, legându-se de filme care vor urma, cum ar fi Doctor Strange in the Multiverse of Madness, Captain Marvel 2 și (posibil) Thor: Love and Thunder. Pot garanta că veți adora serialul, chiar dacă vă va scurtcircuita puțin creierul. Dar, până la urmă, acesta este farmecul universului Marvel.


articol scris de Loredana Filip

graphic designer: Alexia Mirițescu